Plouă

Și plouă, a toamnă, în iarnā

şi plouă ca-n ziua de-apoi,

potopul acesta rāstoarnā

şi ultima barcă din noi.

A cetinā nu mai miroase

în iarna ce-şi fluieră frigul,

prin suflete grele de oase...

Și plouā rupându-ne digul.

Și plouă-n trăiri mestecate

şi plouă prin timpul acest'

cu-atâtea-mpărţiri încurcate

şi cala ne geme de lest.

Și plouă cu tine prin mine

şi plouă cu fuga de noi,

te-adună şi-noată, străine

spre ţărmul lăsat înapoi.

Și plouă, a toamnă, în iarnă,

mi-e mantia udă şi grea

şi nu conteneşte să cearnă,

dar cine să-i spună să stea?...

 Maria de Alba