Ovidiu Oana - parau * Ghiocelul si vantul

Ghiocelul şi vântul

Azi am pătruns sub mantia albită,

Peste natura toată risipită.

Să cat sub patul putred de frunzişuri

Cum germinează viaţa-n ascunzişuri.

- Hei ! m-a strigat deodat` un ghiocel.

Ajută-mă de vrei, căci măricel

Nu-s de ajuns, să ies sus la lumină !

Putere n-am destulă-n rădăcină !

Suflând în pojghiţi, drumul i-am croit

Şi puiul de lumină-a răsărit

Îţind scufia-i albă înspre ceruri.

Dar, zgribulit, s-a-ntors pişcat de geruri.

- Vai mie! Vai de mine! Ce mă fac?

Întreabă ghiocelul un gândac

Ce somnolent mişcase doar un pic.

- La ce-i afară, nu mai fă nimic !

Rămâi la locul tău şi fii deştept

Sau ia-te după mine! Eu aştept

Covorul alb, de tot să se topească,

Şi astrul, gerul tot să-l risipească !

Şi-a strâns corola dalbul ghiocel.

- Aşteaptă până-i fi mai măricel !

I-am spus eu, vântul, şi-am plecat pe-afară:

- De-abia-n trei zile fi-va primăvară!

Tu doar atunci arată-te la faţă !

Vesteşte abundenţa de verdeaţă,

Păstrându-ţi rostul tău de vestitor,

Răzbit prin al omătului covor.

- Îţi mulţumesc, plăpândă adiere!

mi-a spus. – Să te întorci cu-o mângâiere!

Pe toţi să ne cuprinzi din iarba deasă

Născuţii din zăpezi ce azi ni-s casă.

Stanca sa fiu...Versuri Ileana Vest

Versuri ILEANA VEST
Cantautor Florin Tutuianu

Iarna devreme - Cornel Bucsa Biholar & Florin Tutuianu

JUL BALDOVIN - Acasa

Foto NET

Ovidiu Oana – pârâu

De unde-mi vin atâtea doruri ?

De unde-mi vin atâtea doruri

Pe care azi le risipesc ?

Care din vechile fioruri

Aşteaptă să le ostoiesc ?

Arome de prin câmpuri, poate ?

Deja sunt toate prinse-n gând !

Miros de flori ? Pe săturate

Am rupt din trupu-ţi rând pe rând.

Ori de la pete de culoare

De pe pământ sau de prin zări ?

Acestea nu se pierd sub soare,

Cât timp privesc în depărtări.

Deodată simt ! Se risipeşte

Spre nicăieri norul de gânduri

Şi mă întorc la vers hoţeşte,

Să te pictez iar printre rânduri.

Întâi voi zugrăvi alene,

Mărgeanul strâns la tine-n păr.

Sub el, cărbune ca sprâncene

Şi buzele cu roş de măr.

Pe pielea albă-spumă toată,

Puncta-voi rozul de la sfârcuri

Şi-o umbră unde nu o dată,

M-ai dus la tine în adâncuri.

Înspre fundal, pictez iubire

În tonuri verde de smarald,

Desprinse din a ta privire

În care vreau iar să mă scald.

Şi-atunci întreb, de ce se-adună ?

De ce deodată îmi sporesc

Dureri ce-n inimă-mi răsună

Şi liniştea îmi risipesc ?

Iar un ecou răspunde-alene:

Mergi, spune-i simplu: Te iubesc !

Ce e păcatul ?

Ce e păcatul? Nu-i parfumul florii!

Deşi, nici ea, străină nu-i de asta,

Căci prea ades mi-a-ndestulat fiorii,

Din plin făcând să îmi atrag năpasta.

Ce e păcatul? Nu-i o adiere!

Deşi zburând, cosiţe înfioară,

Stârnind în mine gând de mângâiere

Şi dor de-a reveni a câta oară.

Ce e păcatul? Sigur nu-i femeia!

Deşi, mereu, a fost şi ea prezentă,

Încătuşând cu nurii pe aceia,

Prea des cuprinşi de patima ardentă.

Ce e păcatul? Eu sunt definiţia!

Deşi par absolvit de fericire,

Nu pot să-mi scot din gânduri superstiţia,

Parfumului de floare din iubire.

Ileana Vest - Îngerii plâng iarna

Îngerii plâng iarna

Ne plâng părinţii şi ne ning

Cu lacrimi mari în ţintirim

De ce-am plecat,când mai venim

Noi,de prea tineri,când murim.

Ne plâng pridvoare-n primăveri

Muşcata roşie din glastră

Porţi care scârţâie în seri

Şi lumea ce era a noastră.

Plângem şi noi prin fulgi de nea

Să v-amintiţi din an în an

Pe perna lui,a ei,a ta

Îngerii albi aduc alean.

În dimineţi cu zorii noi

Pe pleoape vă lăsăm sărut

Ca să zâmbiţi,trăind apoi

Vrem să uitaţi ce ne-a durut.

Ne plâng păriţii cei cuminţi

Cu tâmple albe fiecare

Suntem cu voi!Staţi liniştiţi !

Nu ştiţi că lacrima ne doare ?