Boris Ioachim - Cum să te-ntreb, iubito…

Cum să te-ntreb, iubito…

Cum să te-ntreb, iubito, ce mai faci?

Când nu-i, măcar, o frunză prin copaci

Ca să trezească-n mine vreun fior –

Sosit-a timpul sterp al brumelor.

Şi ceţuri grele peste lume cad…

Eu, rătăcind, sleit, pe-al vieţii vad

Nu întrevăd lumini, nici ideal

Căci tot mai rece-i recele real.

Am obosit să tot trăiesc sub ierni…

Tu, cred că vise, încă, tot mai cerni

Şi planuri, bănuiesc, că mai croieşti

Visând o lume dulce – ca-n poveşti.

Eu nu mai port în mine nici un vis

Mă prăbuşesc, trăind în compromis

Căci se lungeşte – atât de grosolan! –

Trena minciunii, de la an la an.

Geam nu privesc; deja, la mine-n suflet,

E ceaţă şi-al urâtului răsuflet…

Tu mai visezi frumos? Ce bine ar fi

Cu tine să visez – cât te-aş iubi!

Dar cum să-ntreb, iubito, ce mai faci?!

Când nu-i, măcar, o frunză prin copaci

Ca să trezească-n mine vreun fior –

Sosit-a timpul sterp al brumelor…