Aș pleca de unde nu-s întoarceri,
Să adun al toamnelor potop
Și din snopii revărsați de coaceri,
Soarele în mine să-l îngrop.
Să adun cu jind grămezi de pulberi-
Mici fărâme până te-oi găsi...
Aș pleca de unde nu-s întoarceri,
Și-aș veni în fiecare zi!
Carele cu ploi nemăsurate,
Dezlegate până te-oi vedea
Frunzele cu nopți întunecate,
Mâna tandră peste mâna mea
Și-ntre foi, presată feerie,
Frunza nucului precum un ban-
Pasul meu, ca macul pe câmpie
Și-as veni în fiecare an!
Îți văd chipul în oglinzi de psalme
Din fântâni cu Luna la apus,
Sorbi nebun neantul dintre palme
Eu îți tac, tu parcă-ai mai fi spus...,
Dintr-o nefirească nălucire
Să îți ning pe suflet când să pleci,
Cu puterea Dragostei, Iubire!
Și-aș veni întreagă, peste veci...
Shanti Nilaya
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu