marți, 5 ianuarie 2016

De-abia acum




De-abia acum, începe Anul Nou
Sfinţit cu alb, ninsori răzbunătoare
Aşează linişte în calendare
Sclipiri de har, păcatul lumii are
De-abia acum, începe Anul Nou!
Când mă ridic din jale şi halou
Din schingiuirea de final de an
Rănit cu falsitate şi cancan
Plâng taine dezgolite pe maidan
De-abia acum, începe Anul Nou!

Spini din cunună am primit cadou
Au scrijelit în vene poezie
Şi-un plânset blând: ,,aşa a fost să fie...”
Chitara tace-n crivăţ, belalie
De-abia acum, începe Anul Nou!
Mai tare ca tragismul din beţie
Mai tare cu-o trecută disperare
Mă-mbracă-n alb ninsori răzbunătoare
În versul lumii răsucesc o cheie
Începe Anul Nou altă femeie!

Spini din cunună am primit cadou
Ne preasfinţeşte clipa, Anul Nou!

 Clara Mărgineanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu