Arcturiana

Mă uit la toate câte-au fost şi-mi vine

Să zic că n-am ştiut să te aştept;

Prea pământeni ca să ne fie bine

Şi prea stelari, ca să ne fie drept!

Dar văd sub linia scăderii trasă –

Arcturusul din noi a rătăcit

Încet, uităm cum am venit de-acasă,

Tu suflet pur, de mine adumbrit.

Călătoream. În urma ta cu-o clipă

Adeseori pe drum întârziam,

Să îţi culeg cu mâna mea aripă

Din trandafirii cosmici câte-un ram.

Şi-ţi spulberam c-un suflu de Iubire

Petale-gând de alb şi pur în piept,

De-atunci mi s-a înscris adânc în fire

Pe drumul lung, mereu, să te aştept!

Când am ajuns aici, schimbată rasa

În tridimensional ne-a îmbrăcat,

Solidele platonice ni-s casa

Şi-am îngheţat puţin... şi ne-am uitat...

Scântei din ce e scris cu noi să fie

În dimineţi cu tine le-am trăit,

Ca doi copii legaţi de poezie

Şi de-un limbaj venit... din infinit.

 Shanti Nilaya