De s-ar putea ...

De s-ar putea să mă-nsoţesc cu zarea,

Să-i fiu aproape dintr-un pisc de munte,

Voi şti să văd şi să-nţeleg că marea

Nu-şi poartă valul, ţărmul să-l înfrunte.

Ea doar hrăneşte începutul vieţii

Sau găzduieşte astrul în abise,

Din faptul serii-n geana dimineţii,

Îi face-n unde leagăn pentru vise.

După răsfăţ, îl mână cu blândeţe

Albind tăria, zorii când anină

În piscul inundat de frumuseţe

Şi aurit cu valuri de lumină.

***

 “lumina, se află în fiecare şi sufletul o ascultă când hrăneşte gânduri”

Ovidiu Oana-pârâu