să mă păstrezi…

să mă păstrezi…

Am ochii verzi, când apele mă-neacă

Din mult prea mult Înalt, Oceanul Său

Şi nu mai ştiu de apele-or să treacă,

Ce va mai fi din tine...şi ce, 'eu'

Amestecată, simplă feerie...,

Îţi plâng cu verde de destin furat

Dintr-un albastru pur de veşnicie

Din ochii tăi- ce mult m-au alintat;

Căci înadins privirea-ţi blând mă cerne

Prin raze deseori de-nchipuiri

Şi cald nuanţe de senin mi-aşterne

Pe tot ce pot să văd, din ce respiri

Sunt în culoarea mea însingurată

(doar tu patrunzi, tu cu nuanţa ta)

Mă-ntreb cum poate geana-ţi luminată

Să îmi topească-n ochi, priviri de nea

De... mai pot eu să duc...? oare se poate

Tot ce-am ştiut că sunt şi eşti, cândva ?

Sau, cel mai bine-ar fi să fim, în toate

Doar unul, picaturi în apa Sa!

Şi contopiţi , privire-albastra... verde

Pe Cerul înstelat să mă dezmierzi ,

Ca ochii Lui din care nu se pierde

nimic, să strălucim :... să mă păstrezi!

 Shanti Nilaya