Să nu-mi mai ardă dorul,... aripa

Să nu-mi mai ardă dorul,... aripa

E ceasul când se nasc în ceruri stele

Și rânduri pun pe-al foilor delir

Nu-i nimeni treaz în gândurile mele

Și mă arunc în mări cu albe vele,

Printre jeliri și versuri de Kabir...

Se varsă călimara cu ispita-

din marea mea rămâne doar un hău

Și ca și cum s-ar inventa sanscrita

versetelor, din nou, Bhagavad Gita

Se țese-n noapte-adânc, numele tău

Nu-mi spune ceasul, timpul cum socoate

În loc de felinare aprind pași!

Alerg, te strig prin foile de carte

Cu tresărirea că...nu se mai poate

Să te culeg din ce doar urmă lași

Iar ochi de-oglinzi privesc după perdele

cum degete răsfiră vânt...Nu ești!

Un fir subțire vine dintre stele-

Creionul Lunii, vâslă la galere

Și-mi scrie chipul tău pe la ferești;

E-un vis în vis, un tremur ce străbate

Uitarea, cheie-ascunsă undeva

Și-l smulg din mine- fluture de noapte-

Aici acum atunci și-n altă parte,

Să nu-mi mai ardă, dorul, aripa!

 Shanti Nilaya