Am să-nfloresc în iarnă - eu salcâmul,
Tu, fulguirea de deasupra mea
Când mă atingi cu mii de diamante,
Să-ți faci din ram de mine, cuib de
stea...
Și-nmănușată într-a ta privire
- ahhh, Doamne, tu argint, eu...trupul
gol,
Parfum de pura noastră contopire
să pun pe Luna nopților obol!
Și-n rima cea de noi împerecheată
Cum râde pruncul, sânul când primește
Să nu mai știu de care flori de-odată
Zăpada albă-a inimii îmi crește
Și-apoi, sălbatic, până-n primavară,
Să te topesc sorbind din cupa ta
a Cerului albastră,...roz otravă :
Să mor iubind ... Iubind m-oi invia...
Am să-nfloresc în vara Lui, povară
Din ram nebun de dragoste, firesc,
Când pe sub frunze va veni o seară
Cu stele albe, iar, o să-nfloresc
Si nu va ști chiar nimeni ce ne-apucă-
Mă vor vedea pe mine cea dintăi,
Cum dintr-odat' , în Cer ca pe o fugă
Voi duce stele-aprinse,... ochii tăi!
Shanti Nilaya
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu