Și voi pleca...
Și voi pleca.Tu nici n-o să-ți dai seama
Vei spune...'pare că și vântu-a stat!'
Nu vei simți nici frigul și nici teama
Că ieri... din azi, eu nu te-am sărutat
Îți vei striga pe coridoare multe
Hainele cuvinte din tăceri
Dar cine fi-va-n ele să asculte?
Sărut furat din azi...și lipsă ieri...
Nu, nu vei crede că îmi port grădina
Sub pleoapă, unde zorii m-au găsit
când tu mă căutai; va sta lumina
Ca inghețată-n minus infinit,
Ce o vei râde-n zări de iarnă doară-
zăpezile și norii te vor ști...
Dar nu vor înțelege-a câta oară
Din viață-n viață, iar, te voi iubi!
Shanti Nilaya
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu