Grădina ta...

Grădina ta...

Grădina ta, Iubire, nu o ştiu

Tu-mi spui de ea ca de un adevăr

E prea devreme sau e prea târziu

Şi flori de măr îmi ningi de-acolo-n păr.

Cu ochi-nchişi, văd cum alei strecoară

În timp ilogic pasul tău fugar

Şi nu e dimineaţă şi nici seară

Şi nu există nici un fus orar.

Prin porţi de cer, haotică mişcare,

Lumini şi umbre peste tine vin

Tu îţi fereşti privirea-ntrebătoare,

Spre flori de măr...Cad frunze de pelin.

Aşa te treci, prin frământări şi vise,

În dulce, alb şi miros ca din rai,

Cuprinsuri noi în cele necuprinse

Când sens Iubirii noastre iei sau dai.

Şi-ţi simt pe piele calda răsuflare

Chemare-ţi sunt şi tu chemare-mi eşti,

Din flori de măr privesc întrebătoare

Să simt cum te iubesc şi mă iubeşti!

Văd totu-n tot, fac parte din poveste,

Eşti tu cu mine, sunt Iubita ta

Şi ce nu ştii, dar simt şi simţi că este,

E mâna care scrie... „Va urma”.

 Shanti Nilaya