Să nu-mi mai ardă dorul,... aripa
E ceasul când se nasc în ceruri stele
Și rânduri pun pe-al foilor delir
Nu-i nimeni treaz în gândurile mele
Și mă arunc în mări cu albe vele,
Printre jeliri și versuri de Kabir...
Se varsă călimara cu ispita-
din marea mea rămâne doar un hău
Și ca și cum s-ar inventa sanscrita
versetelor, din nou, Bhagavad Gita
Se țese-n noapte-adânc, numele tău
Nu-mi spune ceasul, timpul cum socoate
În loc de felinare aprind pași!
Alerg, te strig prin foile de carte
Cu tresărirea că...nu se mai poate
Să te culeg din ce doar urmă lași
Iar ochi de-oglinzi privesc după perdele
cum degete răsfiră vânt...Nu ești!
Un fir subțire vine dintre stele-
Creionul Lunii, vâslă la galere
Și-mi scrie chipul tău pe la ferești;
E-un vis în vis, un tremur ce străbate
Uitarea, cheie-ascunsă undeva
Și-l smulg din mine- fluture de noapte-
Aici acum atunci și-n altă parte,
Să nu-mi mai ardă, dorul, aripa!
Shanti Nilaya