Irina Nedelciu

Iubirea uitării

Ramuri de vremuri cu rădăcini de iubire,

Îmi sunt acum simple amintiri divine

Ce-mi hohotesc prin ploile de fulgi,

În albul lor, iubite, văd doar rugi.

Acum în iarnă toate-s despuiate

Şi Crivăţul îmi dă puţin dreptate,

Doar zâmbetul mai plânge obosit,

În suflet, tare mult te-am mai iubit!

Acele clipe, astăzi... au trecut,

Tristeţea nu mai ţipă...mi-a tăcut,

Doar inima îmi mai suspină aberând

Când visul o trezeşte, fredonând.

Dar nu-i nimic pe lângă tot ce-a fost!

Acum uitarea mi-a adus un adăpost,

E împodobit cu arbori de mălin

Ca-n noul an să râd iar cristalin.