Violetta Petre

Voi auziţi copacii?

Voi auziţi copacii cum plâng de nelumină?

I-am îmbrăcat în doliu şi i-am hrănit cu vină

Şi de-ar putea vreodată s-ajungă pân' la ei

Lumina s-ar opri în lacrimi de femei

La poale de Carpaţi, pe dealuri dând poveţe

Pământului, copacii orfani cum să-i răsfeţe;

Că le-am furat pădurea şi ramuri şi inele

Şi... dac-am fi făcut ceva frumos cu ele!

Voi auziţi suspine din cioturi de pădure?

Cine-a lăsat, ca frunzei, o ramură sa-i fure?

Să n-aibă braţul ei pe care să suspine

Când ploile nu vor un dor să îi aline?

Cu rădăcini înfipte adânc în piatra rece

Mormântul le-a-nghiţit şi sevele... şi trece

O altă lume sumbră, un alt deznodământ

Al unor minţi bolnave ce nu mai au cuvânt...

Voi auziţi copacii cum rugă înfloresc

Într-un decor albastru şi verde şi firesc?

Oricât i-ar vitregi de munţi şi de păduri

Iubirea pentru verde nu poţi să le mai furi...

Căci rădăcina vie mai dăinuie cuminte

Acolo în adâncuri în recile morminte...

Şi blestemată-i mâna ce-a rupt un zbor spre cer

Când sunt atâtea ramuri şi tot atâtea pier...

Lăsaţi copacii liberi, să moară când vor ei

Şi nu vă erijaţi în, lumea verde,-n zei!