Angelina Nadejde

În locul fără nume

Mă-nchid ades în mine ca într-o închisoare,

Pun gurii lacăt greu şi inima în lanţuri,

Fac sufletului trist − tihnită-ascunzătoare

Şi nu mai vreau să văd ale neputinţei valuri.

Pun ziduri peste ziduri pe umerii îndoielii

Crezând că-mi va fi bine strivind-o cu uitare,

Las florile iubirii s-acopere vitralii,

Din amintiri şi lacrimi îmi construiesc altare.

Refuz să simt dureri ce-ar încerca să intre

Prin petece de viaţă ce-mi înfăşoară trupul,

La porţile trăirii pun nesfârşite filtre

Şi-mi ninge cu durere şi infinit e timpul.

De şi-ar dori să vină vechi cerşetori de vise,

Le voi deschide uşa atunci când primăvara

Va cerne cu lumina peste speranţe stinse

Şi-oi înflori din nou ca-n vremi de-odinioară.

Nu încercaţi să bateţi să ies cu voi în lume,

E-atât de bine aici când viscol e afară,

Lăsaţi-mă să dorm... în locul fără nume

Să se topească-n mine tristeţea glaciară.