Fără de vină
Când ai ales să pleci,
lăsându-mă deodată
Pădure-arzând în flăcări şi
fără de scăpare,
Am aruncat pe creştet
broboada-ndoliată
De fumul risipit cu-a mea
carbonizare.
Au plâns şi lăcrămioare
îmbobocite-n zori,
Copacii plini de floare s-au
răstignit de jale
Şi flăcări de durere ajuns-au
pân' la nori
Cerşind ploi cu uitare,
miracole astrale.
Şi au venit aduse de-o blândă
primăvară
Eu, fără de putere, să pot să
mai trăiesc,
Mi-au înviat lăstarii şi au
făcut s-apară
Bobocii de speranţă că pot să
mai iubesc.
Acum pădurea este în plină
înflorire,
De-mi cauţi umbra deasă, nu
este de-nţeles
Mi-ai fost iubit odată, o
tristă amăgire,
Nu eu sunt vinovată, tu
primul... ai ales!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu