Angelina Nadejde

Îmbătrânim, frumoasă doamnă

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,

Eu sprijin anii mei de tine

Ca de un munte de lumină.

Tu-i porţi... iar umerii tăi mici,

Atât de firavi, de novici,

Ca doi călugări puşi să-ndure

Canonul lor în rugăciune,

Îmi ţin tristeţile de-o viaţă

Şi zile fără de speranţă,

Când, rătăcind cărări prin ploi

Tu mă chemai să fim iar doi.

Luai în spate din poveri

Şi le-ngropai în primăveri.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,

Dar cu atâta drag îţi duc

Al neputinţei tăvălug

Ce ţi-a cuprins ca-ntr-o vâltoare

Plăpândul trup, precum o floare...

Ţi l-aş purta spre infinit,

Numai să ştii cât te-am iubit.

Îngenuncheat pân' la pământ

E îmbrăcat ca-ntr-un veşmânt,

Tivit cu slăbiciuni șuvoi,

De multe ori şi cu nevoi,

Ai cicatrici şi urme-adânci,

Lăsate de dureri şi prunci.

Dar şi aşa, vei fi mereu,

Mireasa sufletului meu.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,

Singurătăţi în cuib de cuci,

Ne-aşteaptă iarba de sub cruci,

Să odihnim în ea trăiri,

Din lada plină cu-amintiri.

Dar sufletelor noastre-acum

Le cresc lăstari pe scurtul drum.

Sunt înfloriți ca-n primăvară

Iar peste tot ne împresoară

Parfumul clipelor în doi

Din vraja vieţii ca un roi.

Şi te iubesc, iubită doamnă,

Magnolie-nflorită-n toamnă!