Angelina Nadejde

În locul fără nume

Mă-nchid ades în mine ca într-o închisoare,

Pun gurii lacăt greu şi inima în lanţuri,

Fac sufletului trist − tihnită-ascunzătoare

Şi nu mai vreau să văd ale neputinţei valuri.

Pun ziduri peste ziduri pe umerii îndoielii

Crezând că-mi va fi bine strivind-o cu uitare,

Las florile iubirii s-acopere vitralii,

Din amintiri şi lacrimi îmi construiesc altare.

Refuz să simt dureri ce-ar încerca să intre

Prin petece de viaţă ce-mi înfăşoară trupul,

La porţile trăirii pun nesfârşite filtre

Şi-mi ninge cu durere şi infinit e timpul.

De şi-ar dori să vină vechi cerşetori de vise,

Le voi deschide uşa atunci când primăvara

Va cerne cu lumina peste speranţe stinse

Şi-oi înflori din nou ca-n vremi de-odinioară.

Nu încercaţi să bateţi să ies cu voi în lume,

E-atât de bine aici când viscol e afară,

Lăsaţi-mă să dorm... în locul fără nume

Să se topească-n mine tristeţea glaciară.

ILEANA VEST

Anii mei

M-am hotărât dac-am să pot

Să-mi vând din ani la iarmaroc

Și dacă vreți îi dau la troc

Pe o peniță și un toc

Pe-o carte și pe o țigară

Sau pe o coardă de chitară

M-am hotărât ,dar stau un pic

Nu fiindcă vreau să mă dezic

Tu crezi că poți avea câștig...?

Pe unii chiar aș vrea să-i pierd

Pe alții încă-i mai dezmierd

Ei cred în mine,eu îi cred

Si de-i voi număra apoi

Așa cum vreau din doi în doi

Ce se va întâmpla cu noi...?

Ce se vor face ei orfani

Niște copii,atâția ani

Nu,nu-i dau nici pe bani...!

Sunt carte deschisă

Mă simt mereu ca o carte deschisă...

Puțini mă citesc,mulți mă răsfoiesc

Pe o etajeră uitată,prăfuită

Ție cititor poate mă dăruiesc

Cineva îndoaie colțul unei pagini...

Alții scriu dedicații pe pagina-întâi

Sunt carte deschisă fără imagini

Și între rânduri nu vrei să rămâi

Sunt carte deschisă dar tristă...

Doar cratimele mă mai arată

Mă doare când mă închizi...există

Și alte cărți...de aceea nu-ți pasă

ILEANA VEST

Foto: Julia Iva

  Mereu îndrăgostită

Mereu îndrăgostită de lumină

Mă ridic,mă înalț,mă închin

Și las în urmă acelor ce-or să vină

Parte din mine cuprinsă-n versul lin

Cred în mine,în tine mai cred

În frumosul din om și-n cuvânt

Chiar dacă adeseori mă mai pierd

Cu gândul între înalt și pământ

Mereu îndrăgostită de lumină

Și de tine cel care mă citești

Mă dăruiesc știind că-mi fac mai plină

Viața,iubesc precum iubești

Mereu îndrăgostită de viață

De n-am aprins în tine măcar o lumină

În nopțile târzii,în zilele cu ceață

Îți las zălog toți anii ce-or să vină

                   Soldați

Zbuciumându-te între porniri și renunțări

Care sau gata să atace

Gata să muște din tine

Nu da altora satisfacția

De a-ți savura descurajarea

Împrăștiind umbre

Fă lumină în tine de poți

Ei ceilalți au pe buze

Cuvinte cotidiene

Și puțini sunt cei care

Te și înțeleg

Mâine nu e un câmp de bătălie

Dacă mai ai încredere în tine

Rămâi soldat

Lasă-i pe ceilalți să-și etaleze

Tresele poleite

Războiul acesta

Între porniri și renunțări

Nu cere eroi

Vrea doar soldați

Soldați necunoscuți

Peste care timpul va așeza

Jerbe de flori

Angelina Nadejde

Îmbătrânim, frumoasă doamnă

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,

Eu sprijin anii mei de tine

Ca de un munte de lumină.

Tu-i porţi... iar umerii tăi mici,

Atât de firavi, de novici,

Ca doi călugări puşi să-ndure

Canonul lor în rugăciune,

Îmi ţin tristeţile de-o viaţă

Şi zile fără de speranţă,

Când, rătăcind cărări prin ploi

Tu mă chemai să fim iar doi.

Luai în spate din poveri

Şi le-ngropai în primăveri.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,

Dar cu atâta drag îţi duc

Al neputinţei tăvălug

Ce ţi-a cuprins ca-ntr-o vâltoare

Plăpândul trup, precum o floare...

Ţi l-aş purta spre infinit,

Numai să ştii cât te-am iubit.

Îngenuncheat pân' la pământ

E îmbrăcat ca-ntr-un veşmânt,

Tivit cu slăbiciuni șuvoi,

De multe ori şi cu nevoi,

Ai cicatrici şi urme-adânci,

Lăsate de dureri şi prunci.

Dar şi aşa, vei fi mereu,

Mireasa sufletului meu.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,

Singurătăţi în cuib de cuci,

Ne-aşteaptă iarba de sub cruci,

Să odihnim în ea trăiri,

Din lada plină cu-amintiri.

Dar sufletelor noastre-acum

Le cresc lăstari pe scurtul drum.

Sunt înfloriți ca-n primăvară

Iar peste tot ne împresoară

Parfumul clipelor în doi

Din vraja vieţii ca un roi.

Şi te iubesc, iubită doamnă,

Magnolie-nflorită-n toamnă!

ILEANA VEST

Pe tine nu mă supăr...

Pe tine nu mă supăr niciodată...

Te-ntorci,pleci iar ,mereu grăbit

În circuitul tău sunt o haltă

În care trenul din greșeală a oprit

Pe tine nu mă supăr niciodată...

Trimiți din gări câte o ilustrată

Îți lași bagajele la poartă

E întuneric,cine să te vadă...?

Pe tine nu mă supăr niciodată...

Și nu mă-ntrebi dacă am obosit

Să-mi potrivesc ceasornicul să bată

În ritmul trenului care-a sosit

ROMANTA MESCHINA

Versuri : Ion Minulescu

Music by Florin Tutuianu

Ileana Vest

De n-am știut...

De n-am știut cum să mă împart

Și astăzi,am ales să tac

Poate așa mi-e scris destinul

Aruncă tu cu piatra...primul

Lacrimi de nu am mai avut

Și urma pașilor pe prund

N-am reușit să-mi șterg de tot

Hai,șterge-o tu,eu nu mai pot

De n-am știut cum să ascund

De ochii lumii al meu gând

Cer cerului să mă preschimbe

În flori de tei ce te vor ninge

Să nu le calci,nu le strivi

Vor plânge,se vor răzvrăti

Și ți se vor lipi de tâmple

Cerându-ți să-ți aduci aminte

Că n-am știut cum să mă-împart

Când să mă sting și când să ard

Printre ciulini floare de mac...

Și uită-mă ,de nu-ți e greu

Nu vreau să stau în gândul tău

Să-ți răscolesc păreri de rău

Ancutza Serpe

EXAGERAT DE INSISTENT

În vremuri

timorate

de timpuri

am întâlnit

ochi

care îşi coseau

privirile

de sclipiri

buze

care îşi sfârtecau

zâmbetele

dintre dinţi

obraji

care îşi pălmuiau

timiditatea

printre culori

urechi

care îşi renegau

vibraţiile

de sunete

respiraţii

care îşi sufocau

freamătul

de prea multe aere

îmbrăţişări

care îşi retezau

mâinile

din degete

paşi

care îşi tăiau

picioarele

din mers

veşminte

care îşi dezgoleau

indecenţele

peste trupuri

dar n-am mai întâlnit

niciodată

adevăruri

care să-şi mintă

coerenţa

dintre cuvinte

Prima oară

dădea buzna

şi decojea

întregul

din bucăţi

de corectitudine

Narcisa Irina Siminiuc

Calatorind catre

hotarul vesniciei,

m-am lepadat de nelinisti,

si am construit,

din soapte-descantec,

scari in spirala.

La capatul lor,

voi ingropa,

juraminti cioplite

din salcia,

care nu a plans,

niciodata.

Apoi,

te voi astepta,

scriind

in Cartea Soaptelor,

povesti despre himere

Angelina Nădejde

Fără de vină

Când ai ales să pleci, lăsându-mă deodată

Pădure-arzând în flăcări şi fără de scăpare,

Am aruncat pe creştet broboada-ndoliată

De fumul risipit cu-a mea carbonizare.

Au plâns şi lăcrămioare îmbobocite-n zori,

Copacii plini de floare s-au răstignit de jale

Şi flăcări de durere ajuns-au pân' la nori

Cerşind ploi cu uitare, miracole astrale.

Şi au venit aduse de-o blândă primăvară

Eu, fără de putere, să pot să mai trăiesc,

Mi-au înviat lăstarii şi au făcut s-apară

Bobocii de speranţă că pot să mai iubesc.

Acum pădurea este în plină înflorire,

De-mi cauţi umbra deasă, nu este de-nţeles

Mi-ai fost iubit odată, o tristă amăgire,

Nu eu sunt vinovată, tu primul... ai ales!

ILEANA VEST

Dacă ne vom mai naște

Dacă mă voi mai naște a doua oară

Îi cer pământului când mă va zămisli

Să te renaști și tu în fapt de seară

Încă o viață să te mai pot iubi

Dacă picura-voi fir de nisip uitat

Dintr-o clepsidră în palma ta ușor

Mă vei recunoaște în versul meu ciudat

În care te-am cântat uitând să mor

N-am cerut palate nici bogății eterne

Nici să mă nasc stăpână peste lume

Doar încă o viață dacă mai este vreme

Să te iubesc pe tine a mea genune

Tu să mă chemi când ochii voi deschide

Așa cum ai făcut-o întotdeauna

Luceafăr la rever în noapte-ți prinde

Mie din stele să-mi împletești cununa

Și să fim mirii unei alte vieți

Jurându-ne credință și iubire

Pășind de mână prin rouă-n dimineți

Spre-altarul altei lumi și nemurire

Renate Müller

Photo : Julia Iva

 spulberate de vânt

speranţe oarbe de iubire

se prăbuşesc din cer neîmplinite

şi ne rămân doar cugetări

aripi zdrobite se zbat de durere

sânge-n nisip se încheagă cu

lacrimi spălate;

în cristale de sticlă

RM

Ziua este sala de naştere a clipelor 

şi morga orelor ce se aruncă din viaţă.

gânduri nealese

în fiecare seară

îmi spun că nu ştiu ce să fac

cu ziua de mâine

aştept apatică dimineţile

orele

una câte una

toate la fel de triste

un şir cenuşiu

ieşit dintr-un hol de ospiciu

o caravană a morţii

trece pe lângă mine

târându-şi paşii prin tăcerea

în care mă prefac că sunt vie

încep să silabisesc în gând

frânturi de viaţă

lucru obositor pentru cineva

care nu a învăţat să trăiască:

fiindcă sau pierdut literele

de care avea nevoie

R.M.

Iti cant - MARIAN FILIP

ILEANA VEST

Aș vrea...

Aș vrea să te mai văd,dar nu se poate

Dincolo de zori sunt porțile închise

O pasăre cu aripi mari de noapte

Îmi răscolește albul din cuvinte

Picură cu clipe,plouă cu dimineți

Ninge cu zile și cu zeci de ani

Se sting ecouri învăluite-n ceți

Doar vântul mai dansează prin castani

Aș vrea să-mi scrii dar nici tu nu mai poți

Cuvintele rostogolite-n anotimpuri

Închise sunt cu lacăte de hoți

Plătiți să ne descrie-n mii de chipuri

Aș vrea și știu că și tu încă vrei

Să inventăm un anotimp în care

Vom căuta tăcuți pierdute chei

Iubirea să renască-n fiecare