LILI LAZAR

foto internet:Padurea Baciu

PĂDUREA BACIU

Cărarea ce coboară te-ndeamnă să asculți

Pădurea-nfiorată, ascunsă printre munți,

Copaci contorsionați și frunze care pier

Și vântul ce le poartă plângând până la cer.

Ești singur și deodată te simți atenționat

De-un braț care te-atinge ca un fior uscat.

E-o creangă care mișcă având la rădăcină

O-ncrengătură mare, ce seamănă a mână!

Calci pământu-alene și teama te cuprinde,

Un ochi îți stă să râdă și celălalt te minte.

Cu mâinile-amândouă îți vine să faci cruci

Căci spaima e în spate și-n jurul tău sunt rugi...

Blestem să fie oare, sau taină neîncepută?

Și inima te strânge iar gura-ți șade mută,

Lumini, ce nu-și au rostul apar în fața ta

Și fantomatic cerul se-acoperă de-o stea.

Rămâi și-asmuți pădurea ce-n tine a urlat

E noapte și-i răstriște, un haos necreat!

Sunt suflete rămase plăpânde-n două lumi

Ce-ți cer poate iertare și-o rugă să le-ndrumi.