PARCUL
E
plin de viaţă parcul şi răcoare,
Aleile
fac slalom printre ronduri,
Copacii-s
înţesaţi de zburătoare
Ce-şi
cântă libertatea în acorduri.
Un
dud îşi risipeşte bogăţia,
Prin
iarba prăvălită de-un cosaş,
O
mierlă-şi intonează bucuria,
Dintr-un
castan albit peste oraş.
Par
florile topite de arsură,
O
stropitoare-ncearcă să le-nvie,
O
vrăbiuţă râde de căldură,
Când
soarbe picături din apa vie.
Pe-o
bancă un bunic citeşte ziarul,
Privind
din când în când spre nepoţelul,
Care
ar vrea doar pentru el scuarul,
Sunându-i
tricicletei clopoţelul.
Cu
pălării-ngrijite şi cochete,
Trei
doamne povestesc câte în stele.
Par
supărate când, pe biciclete,
Doi
tineri se apropie de ele.
Doar
ţâncii adormiţi prin cărucioare,
De
biberonul lor de griş cu lapte,
Zâmbesc
uşor când vântul cu o boare,
Îi
mângâie ca mamele cu şoapte.
Se
trece ziua caldă spre amiază,
Frunzişul
ţese umbre pe alei,
Pe
băncile pustii se aciuiază
Adolescenţi, sub ploi de funigei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu