ILEANA VEST

Foto NET

Mansardă  

Dacă în suflet nu-ţi încap

M-am hotărât,îmi iau mansardă

Deasupra ta...promit să tac...

Şi nimeni nu o să mă vadă.

Când vrei un ceai,cobor pe scară...

Vrei cataplasme din petale?

Un tremol dulce de vioară?

Tu spune-mi numai ce te doare!

Iar când vei fi plecat de-acasă

Îţi tapetez pereţi cu frunze

Pun o muşcată într-o glastră

Sărut o pernă...îmi cer scuze!

Cu-n singur gând nu mă împac

Dacă m-ar depăşi chiria

M-ai păsui pentru un veac?

Sau pentru toată veşnicia?

Alint   

Te ascund sub o pleoapă

Te dezmierd cu o geană...

Iubirea mea pământeană

În lacrimă să-ncapă .

Te alint sub alt nume

Şi te fac să zâmbeşti

Toate cele lumeşti

În noi să se-adune.

Te petrec cu gândul

Sub pleoapa întredeschisă

Iubire interzisă

Nu-i deajuns cuvântul.

Te îmbrac în verde

Te apăr de soare

Să nu ştii cât doare

Dacă ne vom pierde.

Două 

Ziduri împărţind în două

Zilele cu soare pline

De nopţile în care plouă

Peste mine peste tine...

Două cuvinte două nume

Doi straini ce rătăcesc

Între două lumi, o lume

Când tu nu râzi, eu nu zâmbesc.

Două nopţi cu lună plină

Zori cu rouă intre ele

Împărţindu-se in două

Furişate prin perdele.

Două luni şi ani tot doi

Ce în amintiri se -mbracă

În limpezimea altor ploi

Nu mai vor să se ntoarcă.

Două priviri care ne dor

Şi ramasă pe retine

E lumea ta,în lumea lor

Nu-i loc şi pentru mine.

Două lumi ucid o lume

Ce credeam că e a noastră

Două cuvinte imi poţi spune

Să cred că incă-ţi pasă.

Salvează-ne,măicuţă!  

În ce lume trăim?Şi ,chiar în ţara cui?

Ne îmbolnăvesc mai marii cu bună ştiinţă

Vindem dulcele gliei,primim nişte lămâi

De noi nu mai are nimeni trebuinţă?

Ne răscolesc pământul străini de-acest pământ

Măicuţă dragă,poţi crede ce trăim?

Ne otrăvesc şi apa şi ştim şi cine sunt

Şi ei se minunează,că încă nu murim.

Ne deranjăm mai marii ce stau la o agapă

Cu jalbele-n proţap şi capete plecate

Preocupaţi de voturi nici măcar n-aşteptă

Să vină dimineaţa după noapte.

O,Sfântă Fecioară,e traiul tot mai greu

Şi pân la Dumnezeu n-ai loc de sfinţi

Cu capete plecate,aşa suntem mereu

Repect am învăţat de la părinţi.

Ne mână azi cu biciul? E vina noastră ,Maică

Fiindcă am avut prea mult bun simţ

Dar buturuga mică poate să întoarcă

Pe dos un car ,ce-i plin cu nesimţiţi.