joi, 14 mai 2015

LILI LAZAR


foto internet:Padurea Baciu



PĂDUREA BACIU

Cărarea ce coboară te-ndeamnă să asculți
Pădurea-nfiorată, ascunsă printre munți,
Copaci contorsionați și frunze care pier
Și vântul ce le poartă plângând până la cer.

Ești singur și deodată te simți atenționat
De-un braț care te-atinge ca un fior uscat.
E-o creangă care mișcă având la rădăcină
O-ncrengătură mare, ce seamănă a mână!

Calci pământu-alene și teama te cuprinde,
Un ochi îți stă să râdă și celălalt te minte.
Cu mâinile-amândouă îți vine să faci cruci
Căci spaima e în spate și-n jurul tău sunt rugi...

Blestem să fie oare, sau taină neîncepută?
Și inima te strânge iar gura-ți șade mută,
Lumini, ce nu-și au rostul apar în fața ta
Și fantomatic cerul se-acoperă de-o stea.

Rămâi și-asmuți pădurea ce-n tine a urlat
E noapte și-i răstriște, un haos necreat!
Sunt suflete rămase plăpânde-n două lumi
Ce-ți cer poate iertare și-o rugă să le-ndrumi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu