Un Păunescu viu şi românesc
Se nasc şi mor, între
suspine,
Atâtea doruri scrise-n
mine,
La gândul că-ntr-o bună
zi
I-ai spus adio, verbului
a fi.
Un Păunescu, mai frumos
ca tine,
Nu se mai naşte
niciodată-n rime
Aşa că, drag prieten, te
blestem,
Să ne rămâi în versuri,
un etern!
Un neatins, vreodată, de
simplisme
Tu, a tot vânător de
romantisme,
Ai îngropat, sub teancuri
de poeme,
Din nedreptatea unui prea
devreme.
Un geniu ne-nţeles, de
toţi ai lui,
Ce s-a născut în ţara
nimănui,
Te-ai dus pe drumul către
nicăieri
Anii-au trecut, de zici
că a fost ieri...
Român, de pretutindeni şi
dintotdeauna
Te plâng părinţii
satelor, întruna...
De azi, al nostru,
veşnic, te numesc
Un Păunescu viu şi
românesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu