duminică, 26 iulie 2015

Nu mai avem timp...

PRIMA AUDITIE

Foto NET

Versuri Ileana Vest
Cantautor Florin Tutuianu




Ileana Vest
Nu mai avem timp...

Atâta nepăsare și parcă nu ne-ajunge
Mai ridicăm ici,colo câte-un zid
N-am loc în gândul tău,tu într-al meu ai plânge
De aceea-încerc mai rar să te cuprind

Ne măsurăm și pașii cu tot cu umbre-înalte
Ai mei șovăitori,ai tăi mai rari desigur
Lăsăm ca niște haine patimile-n noapte
Pe care nu le mai îmbracă anotimpul

Facem schimb de lacrimi fără să știe nimeni
Ne coasem zâmbete ca îmbrăcămintea nouă
Păstrăm în samovare din dimineți de-armindeni
Un strop de-absint și-l facem pe din două

În zdrăngănit de lanțuri se zbate-n beci iubirea
Am zăvorât-o ,de ea nu avem timp
Privim atenți spre mâine și ne-am uitat menirea
Nu-ți dau să-mi dai,iubirea nu-i un schimb

Știm pe de rost din clasici,cităm cu voce tare
Dar cine suntem noi,uităm să spunem lumii
Poate peste un timp în șterse dicționare
Vom fi menționați,eu,tu,ei sau niciunii